OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OBLIGATÓRIU, -IE adj. Care are puterea de a obliga (potrivit unei legi); obligațional. ♦ Care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ. [Pron. -riu, var. obligator, -oare adj. / cf. lat. obligatorius, fr. obligatoire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OBLIGATÓRIU, -IE adj. care are puterea de a obliga; obligațional. ◊ care trebuie făcut potrivit anumitor legi, care nu este facultativ; impus. (< lat. obligatorius, fr. obligatoire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
OBLIGATÓRIU adj., adv. 1. adj. v. neapărat. 2. adv. v. indispensabil. 3. adv. v. morțiș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Obligatoriu ≠ facultativ, neobligatoriu
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
obligatóriu adj. m. (sil. -bli-) [-riu pron. -riu], f. obligatórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. obligatórii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OBLIGATÓRIU ~e (~i) 1) De care este obligat oricine să țină cont; care se impune. Regulă ~e. 2) Care trebuie realizat numaidecât. Serviciu militar ~. [Sil. -bli-, -riu] /<lat. obligatorius, fr. obligatoire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink