Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OCÓL s. 1. înconjur, ocolire, (rar) ocoliș. (A ajuns la destinație cu un mare ~.) 2. v. cotitură. 3. v. gard. 4. v. țarc.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
OCÓL s. v. asediere, asediu, circumferință, cuprins, curte, digresiune, divagare, divagație, împresurare, încercuire, înconjurare, limită, ogradă, perimetru, plasă, staul, țară.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ocól (ocóluri), s. n.1. Circuit, contur, circumferință. – 2. Loc îngrădit, țarc de vite. – 3. Înconjur, întorsătură. – 4. Strîngere în turmă a vitelor. – 5. Deviație, digresiune. – 6. District judiciar. – 7. Tribunal pentru prima instanță. Sl. okolu „cerc”, din kola „roată”, cf. colb, colac (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 224; Conev 70), cf. bg. okol, mag. akol.Der. ocoli, vb. (a da ocol, a înconjura; a se abate; a se suci; a împrejmui; a evita); din sl. okoliti, ukoliti; ocolaș, s. m. (înv., șef administrativ al unui district judiciar); ocoliș, s. n. (deviere, abatere), cf. sb., cr. okoliš „cerc”; ocolitor, adj. (care se abate de la ceva); ocolitură, s. f. (deviație); ocolnică, s. f. (înv., hotărnicie); ocoleală, s. f. (deviere).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ocól (împrejmuire, unitate administrativă) s. n., pl. ocoále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ocól (mișcare) s. n., pl. ocóluri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OCÓL1 ocoále n. 1) Loc îngrădit (pentru închiderea vitelor); coșar; țarc. 2) Gard care înconjoară un loc; îngrăditură; împrejmuire. 3) ist. Unitate administrativă. ◊ ~ silvic diviziune teritorială în gospodăria forestieră. /<bulg. okolu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OCÓL2 ~uri n. 1) Mișcare în jurul unui punct sau loc; înconjur. ◊ ~ul pământului (sau lumii) călătorie îndelungată, prin multe regiuni și țări. 2) Deplasare în spațiu care se abate de la drumul drept. ◊ De ~ care înconjoară; care ocolește. Cu ~uri pe departe; indirect. Fără ~uri a) fără a înconjura; b) drept în față. A da ~ a se învârti pe lângă cineva sau ceva. /<bulg. okolu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OCÓLUL s. art. v. vizitiul.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)