OCURÉNȚĂ, ocurențe, s. f. 1. (Rar) Împrejurare, circumstanță, întâmplare, conjunctură. 2. Prezență a unei unități lingvistice într-un text. 3. Mod de prezentare a unui mineral sau a unei roci într-un zăcământ. – Din fr. occurrence.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OCURÉNȚĂ s.f. Întâlnire, apariție, circumstanță întâmplătoare. ♦ (Lingv.) Cuvânt dintr-un text (care apare într-o anumită formă flexionară). ♦ Fel în care se prezintă o rocă sau un mineral într-un zăcământ. [< fr. occurence, it. occorenza < lat. occurens – care întâmpină].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OCURÉNȚĂ s. f. 1. apariție, circumstanță întâmplătoare. 2. (lingv.) prezența unui cuvânt într-un text. 3. fel în care se prezintă o rocă sau un mineral într-un zăcământ. (< fr., /2/ engl. occurrence)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
OCURÉNȚĂ s. (LINGV.) frecvență. (~ unui cuvânt într-un text.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ocurénță s. f., g.-d. art. ocurénței; pl. ocurénțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OCURÉNȚĂ ~e f. lingv. Prezență a unei unități de limbă într-un text (sub diferite forme). /<fr. occurrence
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink