OFICIALITÁTE, (1) oficialități, s. f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. 2. (Jur.; în sintagma) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 3. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialité.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OFICIALITÁTE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este oficial. ◊ (Jur.) Principiul oficialității = principiu potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale, pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 2. (La pl.) Autoritățile oficiale ale unui stat, ale unui oraș. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. officialité].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OFICIALITÁTE s. f. 1. caracterul a ceea ce este oficial. ♦ (jur.) principiul ~tății = principiu potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 2. (pl.) autoritățile oficiale ale unui stat, ale unui oraș. (< fr. officialité)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
oficialitáte s. f. (sil. -ci-a-), g.-d. art. oficialității; pl. oficialități
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OFICIALITÁTE ~ăți f. 1) Caracter oficial; atitudine oficială. 2) Persoană oficială. 3) mai ales la pl. Reprezentant oficial al autorităților de stat. [Sil. -ci-a-] /<fr. officialité
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OFICIALITĂȚI s. pl. autorități (pl.), oficiali (pl.). (Au fost de față, la inaugurare, și ~ile.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink