OÍȚĂ, oițe, s. f. 1. Diminutiv al lui oaie; oișoară, oițică. 2. (La pl.) Numele a trei plante erbacee: a) plantă cu flori mari, albe sau trandafirii, mătăsoase și cu fructele argintii, păroase (Anemone silvestris); b) plantă cu flori albe pe dinăuntru și trandafirii pe dinafară (Anemone narcissiflora); c) floarea-Paștelui. – Oaie + suf. -iță.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OÍȚĂ s. 1. (ZOOL.) (pop.) oișoară. 2. (BOT.; Anemone silvestris) (reg.) dediței-de-pădure (pl.), dediței-săl-batici (pl.).
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
OÍȚĂ s. v. floarea-paștelui, pâinișoară, scatiu, sisinei, sticlete.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
oíță s. f., g.-d. art. oíței; pl. oíțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OÍȚĂ ~e f. (diminutiv de la oaie) Plantă erbacee cu tulpina e****ă, cu frunze adânc crestate, cu flori mari, albe sau galbene, și cu fructe păroase; popilnic-iepuresc; floarea-vântului; floarea-paștelui. /oaie + suf. ~iță
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink