Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
OMENÉSC, -EÁSCĂ, omenești, adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om; uman. ◊ (Substantivat, n.) Omenescul unei situații. ◊ Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. 2. Care aparține omului de rând. 3. (Înv. și pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, clar. – Om + suf. -esc.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OMENÉSC adj. 1. v. uman. 2. pământesc. (Obiceiuri ~ești.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Omenesc ≠ neomenesc
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
omenésc adj. m., f. omeneáscă; pl. m. și f. omenéști
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A OMENÍ ~ésc tranz. pop. 1) (persoane) A trata cu omenie (adăpostind, ospătând, acordând susținere etc.). 2) rar A înzestra cu trăsături de om; a face să aibă însușiri umane. /Din om
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OMENÉSC omeneáscă (omenéști) 1) și substantival Care este caracteristic pentru oameni; de om; uman; lumesc; pământesc. ◊ Așezare ~ească localitate. 2) Care este plin de omenie; binevoitor. Atitudine ~ească. 3) înv. (în opoziție cu boieresc) Care aparține omului muncitor de la sate; caracteristic țăranilor; țărănesc. /om + suf. ~esc
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OMENÍ vb. v. cinsti, incarna, întruchipa, întrupa, ospăta, servi, trata.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
omení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. omeneáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink