OMOLÓG, -OÁGĂ, omologi, -oage, adj., s. m. 1. Adj. (Despre două elemente aparținând unor figuri geometrice între care există o corespondență determinată) Care corespunde, care se află în corespondență. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanță organică) Care are o structură chimică diferită de structura altei substanțe prin prezența unei grupe în care carbonul se află în combinație cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structură asemănătoare și origine comună, dar formă externă și funcțiuni diferite. 4. S. m. Persoană care deține o funcție oficială într-o organizație sau într-un stat, privită în raport cu o altă persoană care deține aceeași funcție oficială într-o altă organizație sau într-un alt stat. – Din fr. h*******e.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OMOLÓG, -OÁGĂ adj. 1. (Despre lucruri) Care corespund anumitor reguli, unei legi determinate. 2. (Despre laturi sau fețe în figuri omotetice) Care sunt paralele, de același sens sau de sens contrar. 3. (Despre substanțe organice) Care au funcțiuni și structuri analoage. 4. (Biol.; despre unele organe) Cu structură asemănătoare (și origine comună), dar cu formă și funcțiuni diferite. // s.m. Cel care îndeplinește aceeași funcțiune sau are o ocupație identică cu altcineva. [< fr. h*******e, cf. gr. h*******s – în armonie].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OMOLÓG, -OÁGĂ I. adj. 1. (despre puncte, laturi aparținând fiecare unei figuri) care se află într-o corespondență biunivocă. 2. (biol.; despre organe) care au aceeași structură și origine, dar se deosebesc morfologic și funcțional. 3. (despre substanțe organice) cu funcțiuni și structuri analoage. II. s. m. 1. (chim.) substanță dintr-o clasă de substanțe care diferă de celelalte prin prezența grupării -CH2-. 2. persoană oficială care deține aceeași funcție cu o alta. (< fr. h*******e)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
omológ adj. m., s. m., pl. omológi; adj. f., s. f. omoloágă / omológă, pl. omoloáge / omológe
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
OMOLÓG s. (POL.) corespondent.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
omológ adj. m., s. m., pl. omológi; f. sg. omoloágă, pl. omoloáge
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OMOLÓG1 ~oágă (~ógi, ~oáge) 1) mat. (despre elemente ale diferitelor figuri geometrice luate în raport unul cu altul) Între care există o anumită corespondență, bazată pe o relație. 2) biol. (despre organe luate în raport unul cu altul) Care se aseamănă după structură și origine, dar diferă ca formă externă și funcții. /<fr. h*******e
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
OMOLÓG2 ~gi m. Fiecare dintre persoanele cu funcții oficiale de același rang, privite în raport una față de alta (în alt stat sau în altă instituție). /<fr. h*******e
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink