Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: orândui (verb tranzitiv) , orânduire (substantiv feminin)   
ORÂNDUÍRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinările „socială” și „social-economică”) Treaptă a dezvoltării istorice a societății, caracterizată printr-un nivel determinat al forțelor de producție, prin relațiile de producție corespunzătoare acestuia și prin suprastructura generată de aceste relații; formațiune socială, formațiune social-economică. ◊ Orânduire de stat = organizare politică și teritorială a statului sub aspectul regimului și al formei de stat, precum și al împărțirii administrativ-teritoriale, determinată, în esență, de caracterul orânduirii sociale. – V. orândui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORÂNDUÍRE s. 1. v. întocmire. 2. aranjare, reglementare, stabilire, (rar) regulare, (înv.) regularisire. (~ tuturor problemelor de rezolvat.) 3. v. formațiune. 4. orânduire economică v. bază economică. 5. regim, sistem, societate. (~ capi-talistă.) 6. (IST.) orânduire feudală = feudalism, feudalitate, societate feudală.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ORÂNDUÍRE s. v. dispoziție, hotărâre, ordin, poruncă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a investi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A ORÂNDUI ~iésc tranz. 1) A pune într-o anumită ordine; a clasa; a rândui; a dispune; a așeza; a aranja; a ordona. 2) înv. A numi într-un post; a desemna. 3) înv. A cere în mod autoritar și oficial; a comanda; a porunci; a ordona; a dispune. 4) A arăta în mod precis. 5) înv. A face să fie gata devreme; a pregăti; a prepara; a găti. /<sl. urenditi
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ORÂNDUÍ vb. 1. v. aranja. 2. a aranja, a reglementa, a stabili, (rar) a regula, (înv.) a regularisi. (Și-a ~ situația neclară.) 3. a aranja, a rezolva, (înv.) a chivernisi. (Și-a ~ niște treburi.) 4. v. institui. 5. v. hărăzi. 6. a hotărî, a lăsa, a rândui, a statornici. (Așa a ~ Dumnezeu.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ORÂNDUÍ vb. v. comanda, curăța, decide, deretica, desemna, dispune, face, fixa, hotărî, învesti, numi, ordona, porunci, pune, scutura, stabili, statornici, strânge.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
orânduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. orânduiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)