Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: oratorie (substantiv feminin) , oratoriu (adjectiv)   
ORATORÍE s. f. Arta de a compune și de a rosti discursuri; arta de a vorbi în public; elocvență, retorică, oratorism. – Din lat. oratoria. Cf. it. oratoria.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORATORÍE f. Arta de a ține discursuri, de a vorbi în fața publicului. /<lat. oratoria
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ORATORÍE s.f. Arta de a întocmi și de a ține discursuri; elocvență; oratorism, retorică. [Gen. -iei. / < lat. oratoria, cf. it. oratoria].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ORATORÍE s. f. arta de a întocmi și de a ține discursuri; elocvență, retorică. (< lat., it. oratoria)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ORATORÍE s. v. retorică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
oratoríe s. f., art. oratoría, g.-d. oratoríi, art. oratoríei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ORATÓRIU1, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală simfonică de mare întindere, scrisă pe o temă dramatică, pentru orchestră, cor și soliști vocali și destinată a fi interpretată în concert; p. restr. cantată. 2. (Înv.) Mic edificiu sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORATÓRIU2, -IE, oratorii, adj. (Înv.) Oratoric. – Din lat. oratorius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORATÓRIU1 ~i n. 1) Compoziție muzicală de proporții, scrisă pe un libret cu subiect lirico-dramatic de natură religioasă sau, de cele mai multe ori, laică și interpretată de cor, soliști și orchestra simfonică. /<it., fr. oratorio
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ORATÓRIU2 ~i n. 1) înv. Biserică mică într-un cimitir; paraclis; capelă. 2) înv. Loc dintr-o încăpere rezervat rugăciunii; capelă; paraclis. [Sil. -riu] /<lat. oratorium, fr. oratoire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ORATÓRIU s.n. 1. Edificiu (capelă, paraclis, încăpere etc., situate de obicei în mănăstiri, biserici) rezervat reuniunilor făcute pentru rugăciuni. ◊ Ordinul Oratoriului = ordin călugăresc catolic de „buni vorbitori”, întemeiat la Roma în sec. XVI de Philippo de Neri. 2. (Muz.) Lucrare vocal-simfonică de mare întindere, scrisă pe o temă dramatică pentru cor, soliști și orchestră; (p. restr.) cantată. 3. (Rel.) Denumire a mai multor ordine și asociații religioase. [Pron. -riu. / cf. lat. oratorium, it. oratorio, fr. oratoire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ORATÓRIU s. n. lucrare vocal-simfonică de mare întindere, pe o temă dramatică, pentru soliști, cor și orchestră. (< lat. oratorium, it. oratoriu, fr. oratoire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ORATÓRIU s. v. paraclis.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
oratóriu adj. m. [-riu pron. -riu], f. oratórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. oratórii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
oratóriu s. n. [-ria pron. -riu], art. oratóriul; pl. oratórii, art. oratóriile (sil. -ri-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)