ORDALÍE, ordalii, s. f. Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, caracteristic evului mediu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordálie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORDALÍE s.f. Probă judiciară în evul mediu, constând în supunerea la diferite încercări (foc, apă fiartă etc.). [Gen. -iei. / < fr. ordalie, cf. frank. ordal – judecată].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ORDALÍE s. f. probă judiciară în evul mediu constând în supunerea învinuitului la diferite încercări (foc, apă fiartă etc.); „judecata lui Dumnezeu”. (< fr. ordalie, lat. ordalium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ordalíe s. f., art. ordalía, g.-d. art. ordalíei; pl. ordalíi, art. ordalíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink