ÓRDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. – Din bg., scr. ordija.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ÓRDIE s. v. armată, hoardă, oaste, oștire, putere, trupe.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ordíe (ordíi), s. f. – Hoardă, mai ales, de tătari. – Var. (înv.) urdie, (h)oardă. Mr. urdie. Tc. ordu, urdu (Eguilaz 423; Loebel 71; Șeineanu, II, 373; Lokotsch 1594), cf. ngr. ỏρντί, bg. ordija, it. orda, fr. horde (› hoardă), sp. horda, germ. Horde. Sec. XVII, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
órdie s. f. (sil. -di-e), art. órdia (sil. -di-a), g.-d. art. órdiei; pl. órdii, art. órdiile (sil. -di-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ÓRDIE ~i f. înv. 1) Oaste turcească sau tătară. 2) Mulțime neorganizată de oameni; gloată; buluc. /<bulg., sb. ordija
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink