ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. Conducător al unei instituții bugetare, centrală sau locală, care are dreptul să dispună de creditele bugetare aprobate prin planul de venituri și de cheltuieli al instituției. – Din fr. ordonnateur.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORDONATÓR, -OÁRE s.m. și f. Cel care are dreptul să dispună de fondurile bugetare aprobate prin planurile de cheltuieli ale unei instituții. [< fr. ordonnateur].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ORDONATÓR, -OÁRE I. adj. care pune în ordine, organizează; care dă o imagine sistematică, sintetică. II. s. m. f. ~ de credite = cel care are dreptul de a dispune de creditele bugetare acordate prin bugetul de venituri și cheltuieli al unui stat, al unei instituții. (< fr. ordonnateur)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ordonatór adj. m., pl. ordonatóri; f. sg. și pl. ordonatoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ORDONATÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. fin. Persoană care ordonă plata unor cheltuieli. ◊ ~ de credite conducător al unei instituții care poate dispune de creditele bugetare ale acesteia. /<fr. ordonnateur
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ordonatoáre s. f., g.-d. art. ordonatoárei; pl. ordonatoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink