ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORFÁN adj., s. (înv. și reg.) sărac, sărman, (Maram. și prin vestul Transilv.) sărăndic, (înv.) orfelin. (Copil ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
orfán (orfánă), adj. – Copil fără (unul din) părinți. – Var. (înv.) și mr. oarfăn. Ngr. ỏρφανός (Cihac, II, 630; Roesler 573; Gáldi 215) var. și mr. din lat. *orphanus (Candrea-Dens., 1274; REW 6105), cf. it. orfano, v. fr. orfene, cat. orfe, port. orfăo. – Der. orfană, s. f. (fată fără părinți); orfanotrofiu (var. orfanotrofie), s. n. (orfelinat), din mgr. ὀρφανοτροφεϊον, sec. XVII, înv.; orfelinat, s. n. (casă de orfani), din fr. orphelinat.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
orfán adj. m., pl. orfáni; f. sg. orfánă, pl. orfáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ORFÁN ~ă (~i, ~e) și substantival (despre copii) Care a rămas fără părinți (fără ambii sau fără unul); sărman. ~ de tată. /<ngr. orfanós, lat. orphanus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PĂRUL-ORFÁNEI s. v. părul-fetei.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink