ORGÁN1, organe, s. n.1. Parte din corpul unei ființe vii, care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții. ♦ Gură; p. ext. voce, glas. 2. Parte componentă a unui mecanism, a unei mașini, formată din una sau din mai multe piese, având o anumită funcție. 3. Fig. Mijloc, instrument de acțiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinări care indică felul sau apartenența) Ziar, revistă. 4. Grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane. – Din ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORGÁN2, organe, s. n. (Înv.) 1. Harpă, liră. 2. Orgă. – Din sl. or(ŭ)ganŭ, ngr. órganon, lat.organum, it. organo.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORGÁN s.n. 1. Parte a corpului, a unui organism care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții. 2. Piesă componentă a unei mașini sau a unui mecanism. 3. (Fig.) Instrument, mijloc de acțiune, de comunicare; (p. ext.) publicație, ziar. 4. Grup de persoane numite sau alese în conducerea unei organizații politice sau administrative. [Cf. lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ORGÁN1 s. n. 1. parte a unui organism animal sau vegetal care îndeplinește funcții vitale sau utile vieții. 2. piesă componentă a unei mașini, a unui mecanism. 3. (fig.) mijloc de acțiune, de comunicare etc.; (p. ext.) publicație, ziar. 4. grup de persoane numite, ori alese în conducerea unei organizații politice sau administrative. ♦ ~ de stat = formă de organizare legală cu anumite puteri în exercitarea funcțiilor statului; ~ reprezentativ = organ de stat ales prin vot. (< lat. organum, gr. organon, fr. organe, germ. Organ, rus. organ)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ORGAN2(O)- elem. „organ, organism”. (< fr. organ/o/-, cf. lat. organum, gr. organon)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ORGÁN s. 1. organism. (~ constituit de stat.) 2. v. autoritate. 3. v. publicație. 4. (ANAT.) organ genital = s*x; organ rudimentar = rudiment.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ORGÁN s. v. liră, orgă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
orgán (orgáne), s. n. – 1. Mădular, parte a corpului. – 2. Orgă. – 3. Harfă, lăută. – Mr. organ. Mgr. ὄργανός, parțial prin intermediul sl. oruganu (Murnu 40). Sec. XVI, înv. cu ultimul sens, în cel de al doilea substituit în general de orgă, s. f., din fr. orgue. – Der. organic, adj., din fr. organique; organism, s. n., din fr. organisme; organist, s. m., din fr. organiste; organiza (var. înv. organisi), vb. din fr. organiser și anterior din ngr. ỏργανίζω (Gáldi 216); organizator (var. înv. organisitor), adj.; organizați(un)e, s. f., din fr. organisation; neorganizat, adj. (dezorganizat, fără organizare); dezorganiza, vb., din fr. désorganiser; reorganiza, vb. (a organiza din nou), din fr. reorganiser; anorganic (var. neorganic), adj., din fr. anorganique.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
orgán (parte a corpului omenesc, a unui mecanism, instituție, harpă) s. n., pl. orgáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ORGÁN1 ~e n. 1) Parte a unui organism animal sau vegetal care îndeplinește anumite funcții. 2) Piesă sau ansamblu de piese dintr-un sistem tehnic. 3) Publicație periodică (ziar, revistă). ~ul Uniunii Scriitorilor. 4) mai ales la pl. Instituție cu funcții speciale într-un domeniu anumit al vieții sociale. /<ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ORGÁN2 ~e n. înv. 1) v. ORGĂ. 2) In-strument muzical constând dintr-o ramă triunghiulară, pe care sunt întinse coarde verticale, inegale ca lungime, care produc sunete, când sunt ciupite cu degetele; harpă. /<sl. oruganu, ngr. órganon, lat. organum
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ORGÁNE s. pl. v. rechizite.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink