ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formații geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORGANOGÉN, -Ă adj. (Biol.; despre elemente) Care intră în compoziția substanțelor organice animale sau vegetale. ♦ (Despre roci) De origine organică. [< fr. organogène, cf. gr. organon – organ, gennan – a naște].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ORGANOGÉN, -Ă adj. 1. (despre elemente chimice) care intră în compoziția substanțelor organice animale sau vegetale. 2. (despre roci minerale etc.) de origine organică. (< fr. organogène)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ORGANOGÉN s. v. biolit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
organogén adj. m., pl. organogéni; f. sg. organogénă, pl. organogéne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ORGANOGÉN ~ă (~i, ~e) 1) (despre elemente chimice) Care intră în componența substanțelor din structura organismelor ani-male sau vegetale. 2) (despre roci, minereuri, minerale etc.) Care este format din rămășițe de organisme vegetale sau animale; din resturi de organisme vii. /<fr. organogene
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink