ORIFÍCIU, orificii, s. n. Deschizătură prin care o cavitate sau un spațiu închis comunică cu exteriorul, cu alt spațiu închis sau altă cavitate. – Din fr. orifice, lat. orificium.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORIFÍCIU s.n. Deschidere, deschizătură (a unei cavități). [Pron. -ciu, pl. -ii. / cf. lat. orificium, fr. orifice].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ORIFÍCIU s. n. deschidere (a unei cavități). (< lat. orificium fr. orifice)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ORIFÍCIU s. 1. deschizătură. 2. orificiu piloric v. pilor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
orifíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. orifíciul; pl. orifícii, art. orifíciile (sil. -ci-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ORIFÍCIU ~i n. Loc deschis prin care o cavitate sau un spațiu închis comunică cu exteriorul ori cu o altă cavitate sau spațiu închis. [Sil. -ciu] /<fr. orifice, lat. orificium
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink