ORÍGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; început, proveniență; izvor, obârșie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de proveniență, de natură; b) originar. 2. Apartenență prin naștere la o anumită familie, la un anumit grup social, la o anumită națiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obârșie, de baștină, de neam, de naționalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). 3. Punct pe o linie, pe o suprafață sau în spațiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotație sau cu o gradație, de la care începe numerotația sau gradația. [Var.: orígină s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. orígine.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORÍGINE s.f. 1. Obârșie; început; izvor. 2. Faptul de a se trage dintr-o familie, dintr-un popor etc.; apartenența prin naștere la o anumită familie, un grup social, o națiune etc. 3. (Mat.) Punct fix de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). [< lat. origo, originis, cf. fr., it. origine].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
ORÍGINE s. f. 1. început, proveniență; izvor, obârșie. 2. apartenență prin naștere la o anumită familie, la un grup social, o națiune etc. ◊ etimologie (a unui cuvânt). 3. (mat.) punct fix de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. (< lat. origo, -ginis, fr. origine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
ORÍGINE s. 1. geneză, (livr.) matrice. (~ unui fenomen.) 2. început, obârșie, proveniență, sursă, (livr.) sorginte, (înv.) începătură, (fig.) izvor, sâmbure. (~ daco-latină a limbii române.) 3. (LINGV.) v. etimologie. 4. naștere, obârșie, proveniență, (livr.) extracție, matrice, stirpe, (rar) provenire, spiță, (astăzi rar) seminție, (înv. și reg.) neam, (înv.) purcedere, purces. (Era țăran prin ~.) 5. ascendență, obârșie. (Are o ~ modestă.) 6. v. obârșie. 7. v. sursă. 8. v. cauză.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
orígine s. f., g.-d. art. oríginii; pl. orígini
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ORÍGINE ~i f. 1) Moment inițial al unei existențe; punct de plecare; sursă. 2) Apartenență socială sau etnică; obârșie; proveniență; ascendență; matcă. 3) mat. Punct geometric, situat pe o axă, în raport cu care se stabilește poziția oricărui punct al axei. [G.-D. originii] /<lat. origo, ~inis, fr. origine
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ab orígine loc. adv. de la origine. (< lat. ab origine)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
AB ORIGINE (lat.) de la origine, de la obârșie – A istorisi evenimentele ab origine.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink