OROLÓGIU, orologii, s. n. Ceas cu dimensiuni mari, fixat pe fațada unei clădiri sau pe un perete interior, pe o coloană etc. și de obicei prevăzut cu un mecanism sonor care anunță principalele unități de timp. – Din lat. horologium, it. orologio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OROLÓGIU s.n. Ceas de dimensiuni mari așezat de obicei pe o clădire mare. ♦ (Liv.) Ceas. [Pron. -giu. / < fr. horloge, it. orologio, cf. gr. hora – oră, lego – spun].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OROLÓGIU s. n. ceas de dimensiuni mari pe fațada unei clădiri, pe un perete etc. (< lat. horologium it. orologio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
OROLÓGIU s. (înv.) orologhion, (înv., în Mold.) ornic. (Un ~ pe fațada primăriei.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
orológiu (orológii), s. n. – Ceas mare. Lat. horologium (sec. XIX). E dublet al lui orologhiu (mr. orologhe), s. n. (breviar), din mgr. ὠρολόγιον (Gáldi 216).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
orológiu s. n. [-giu pron. -giu], art. orológiul; pl. orológii, art. orológiile (sil. -gi-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OROLÓGIU ~i m. Ceas de dimensiuni mari, fixat în locuri publice (pe fațada unei clădiri sau pe un turn) ori pe un perete interior și prevăzut, de regulă, cu un mecanism sonor, care anunță principalele unități de timp. [Sil. -giu] /<lat. horologium, it. orologio
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink