Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Mai ales în poezia pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă, iortománi, -e adj.] – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORTOMÁN adj. v. focos, iute, sprinten.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ortomán (ortománă), adj.1. Bogat, de seamă, opulent. – 2. Viteaz, puternic. – Var. iortoman, hartoman. Origine necunoscută, dar probabil, expresivă, după cum o arată suf. -man, cf. gogoman, hoțoman etc. Ar putea fi doar var. lui lotroman „hoț”, caz în care ar avea semantismul lui hoț „viclean, șiret”. Ideea sau, în cazul lui, proveniența primei părți a cuvîntului nu a fost descoperită pînă acum. Totuși ipotezele abundă: cuvînt dacic (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 85) sau din zend. arethamant „drept” (Hasdeu, Istoria critică, I, 2, p. 261); din ort „ban” (Cihac, II, 230); din cuman. yurt „proprietate” (Șeineanu, I, 227; Loewe 75); din tc. yortman „a fugi” (Tiktin; Densusianu, GS, VI, 313-18); din otoman încrucișat cu ort (Philippide, II, 726); din lat. libertus, prin intermediul unei forme *iertoman (Giuglea, Dacor., V, 542-47). Nu are circulație, apare numai în poezii populare.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ortomán adj. m., pl. ortománi; f. sg. ortománă, pl. ortománe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ORTOMÁN ~ă (~i, ~e) înv. 1) (despre ciobani) Care posedă multe oi; cu multe turme de oi. 3) și substantival Care se impune prin aspectul exterior; cu aspect plăcut; prezentabil; arătos; impozant. 3) (despre cai) Care aleargă foarte repede; iute de picior. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)