ORT1, orți, s. m. (Înv. și pop.) Monedă de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler). ◊ Ortul starostesc (sau vătășesc) = taxă specială în Moldova (sau, respectiv, în Țara Românească) plătită unui staroste pentru vinul adus la vânzare în târguri. ◊ Expr. (Fam.) A(-și) da ortul popii = a muri. Tot doi bani (sau lei) și un ort = totuna, la fel de neînsemnat. – Din pol. ort, germ. Ort.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORT2, orturi, s. n. (Reg.) Locul de muncă al minerilor într-o mină; abataj. – Din germ. Ort.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORT orți m. înv. Monedă măruntă egală cu un sfert de leu vechi cu circulație și în Țara Moldovei. ◊ ~ul strămoșesc (sau vătășesc) taxă specială stabilită de staroste pentru vânzarea vinului. Tot doi bani și un ~ la fel de neînsemnat. A(-și) da ~ul popii a muri; a deceda. /<pol. ort, germ. Ort
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
ORT s. v. abataj.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ort (órți), s. m. – Ban, mai ales cu privire la monede vechi. Germ. Ort (Tiktin; Borcea 200), cf. mag., pol. ort (Gáldi, Dict., 180).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ort (monedă) s. m., pl. orți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ort (abataj) s. n., pl. órturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink