ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ORÂNDÁR s. v. arendaș
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
orândár s. m., pl. orândári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ORÂNDÁR ~i m. înv. 1) Persoană care lua ceva în arendă; arendaș. 2) Persoană care ține o cârciumă; cârciumar. /orândă + suf. ~ar
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink