Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
OSTRÉȚ, ostrețe, s. n. Fiecare dintre șipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă de-a curmezișul unui râu sau al unei bălți spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea și păstrarea peștilor vii. – Din bg. ostreț.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OSTRÉȚ, ostrețe, s.n. Șipcă folosită la facerea gardurilor; îngrăditură de șipci, de zăbrele sau de pari; gard.
Sursa: Dicționarul limbii române contemporane | Permalink
OSTRÉȚ s. (PESCUIT) (pop.) coteț, horeț, juvelnic, (reg.) mandră, zăton.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
OSTRÉȚ s. v. cocleț, gratie, leasă, leaț, șipcă, zăbrea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ostréț (ostréțe), s. n.1. Par, țăruș, leaț. – 2. Împletitură, leasă, gard de nuiele. – 3. Îngrăditură pentru prins pește într-un rîu. 4. Ochi de plasă. – Var. ostreață. Sl. ostru „cu vîrf ascuțit” (Philippide, Principii, 63; Cihac, II, 232), cu suf. -eț, cf. bg. ostrec „tăiș, crestătură”, sb. ostrica „tăietură”, pol. ostrz „tăietură”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ostréț s. n., pl. ostréțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
OSTRÉȚ ~e n. 1) Vergea dintr-un gard. 2) Gard din vergele. 3) Gard de nuiele sau de trestie care se așază de-a curmezișul unei ape pentru a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor. /<bulg. ostreț
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)