OTÉL, oteluri (otele), s. n. V. hotel.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OȚÉL, (2) oțeluri, (3) oțele, s. n. 1. Aliaj de fier cu carbon (și cu alte elemente), întrebuințat pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea lui. ◊ Loc. adj. De oțel = asemenea oțelului (ca tărie, rezistență sau culoare). 2. (La pl.) Diverse sorturi de oțel (1); p. ext. obiecte fabricate din acest aliaj. ♦ (Rar; la pl.) Ținte, cuișoare cu capul lat și strălucitor. 3. (Înv.; la pl.) Mecanism de declanșare la puștile și pistoalele de tip vechi, alcătuit din cocoș, cremene și amnar. ◊ Expr. A fi iute (sau slab) de oțele = a fi iute (sau slab) din fire. ♦ P. ext. Armă. – Din sl. ocĕlŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
OTÉL s.n. v. hotel.
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
OȚÉLE s. pl. v. amnar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
oțéle (ținte, mecanism al puștii) s. n. pl.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink