Dex oțel

OȚEL (‹ sl.) s. n. 1. Aliaj fier-carbon cu conținut de 0,04-1,7% carbon (o. carbon) sau până la 2,2% carbon (o. aliat). Elaborarea o. se face în convertizoare și în cuptoare Siemens-Martin sau electrice. Are o largă întrebuințare în tehnică pentru rezistența, duritatea, tenacitatea și elasticitatea sa. ◊ O. aliat = o. care, pe lângă carbon, conține o serie de elemente de aliere (crom, nichel, wolfram, vanadiu etc.), pentru a i se îmbunătăți proprietățile. Se deosebesc o. slab aliate (cu până la 5% elemente de aliere) și o. înalt aliate (cu 5-30% elemente de aliere). ◊ O. rapid = o. cu adaos de wolfram, crom și vanadiu, ce devine foarte dur prin tratament termic duritate care se menține și la temperaturi de 500-600ºC. Se folosește la confecționarea sculelor. ◊ O. inoxidabil = oțel aliat cu crom, nichel, mangan, rezistent la coroziune, chiar în medii puternic oxidante și la temperaturi ridicate. ◊ O. profilat = bare de oțel obținute prin laminare și având în secțiune forma de pătrat, triunghi, cerc sau a literelor L, T, I, U, Z etc. ◊ O.-beton = semifabricat de o. folosit la confecționarea armăturilor elementelor de construcție din beton armat. Are în general o secțiune circulară, mai rar ovală sau în formă de pătrat. Se folosește și o.-b. cu profil periodic, format din bare cilindrice cu patru nervuri longitudinale sau elicoidale, formă sub care aderența la beton este mai bună. ◊ Loc. De oțel = foarte tare. 2. (La pl., în forma oțeluri) Sorturi diferite de o. (1); obiecte fabricate din o. (1). 3. (Înv. și pop., la pl. în forma oțele) Pușcă, pistol.