PAÍNG, paingi, s. m. Păianjen. – Din sl. *pa(i)okŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PAÍNG s. v. păianjen.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
paíng (paíngi), s. m. – Arahnidă (Tegenaria domestica). – Var. piangăn, (Munt.) painjin(e), păia(n)jen. Mr. pangu, megl. puiangu. Sl. paąkŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 238; Byhan 324), cf. sb., cr., rus. pauk, bg. pajuk, slov. pajenk, pol. pajak; finalul var. -in(e), pare să se explice (Tiktin) prin sl. paąčina „pînză de păianjen”. – Der. painjină, s. f. (pînză de păianjen), din cuvîntul sl. citat; painjeniș (var. păienjeniș, păi(e)njiniș, păingăniș), s. n. (pînză de păianjen); păinjinel, s. m. (liliuță, Anthericum ramosus); păianjeni (var. (împă)i(e)njeni), vb. (a se întuneca, a se acoperi de ceață); păi(e)njinar, s. m. (Olt., pînză de păianjen).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
paíng s. m., pl. paíngi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PAÍNG ~gi m. v. PĂIANJEN. /<sl. pa[j]onku
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink