PALATÁL, -Ă, palatali, -e, adj. 1. (Anat.) Relativ la palat1, care aparține palatului1, din regiunea palatului1, palatin2. 2. (Fon.) Care se produce în regiunea palatului1; spec. (despre sunete) care se articulează prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ (Substantivat, f.) Sunet articulat prin atingerea sau apropierea dosului limbii de cerul-gurii. ♦ Care conține sunete a căror articulație se face în regiunea palatului1. ♦ (Despre timbrul sunetelor) Care este propriu sunetelor articulate în regiunea palatului1. – Din fr. palatal.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PALATÁL, -Ă adj. Care aparține palatului, din regiunea palatului; palatin. // adj., s.f. (Sunet) articulat în regiunea palatului. [< fr. palatal].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PALATÁL, -Ă adj. 1. din regiunea palatului; palatin2. 2. consoană ~ă (și s. f.) = consoană care se pronunță prin apropierea sau atingerea părții de jos a limbii de palat. (< fr. palatal)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PALATÁL adj. 1. v. palatin. 2. (FON.) (înv.) palatinal. (Sunet ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
palatál adj. m., pl. palatáli; f. sg. palatálă, pl. palatále
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PALATÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de palat; propriu palatului. 3) și substantival (despre sunete ale vorbirii) Care se articulează în regiunea palatului. /<fr. palatal
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink