PARACLÍS, paraclise, s. n. 1. Capelă construită alături de o biserică, într-un cimitir, în interiorul unei clădiri etc. 2. (În religia creștină ortodoxă) Slujbă religioasă de laudă și de invocare a Fecioarei Maria, a lui Isus sau a unui sfânt; rugăciunea închinată unuia dintre aceștia; p. ext. carte care cuprinde astfel de rugăciuni. [Pl. și: paraclisuri] – Din sl. paraklistŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PARACLÍS s. (BIS.) 1. v. capelă. 2. (înv.) oratoriu. (~ într-un palat.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
paraclís (paraclíse), s. n. – Slujbă votivă. – Mr. paraclise. Ngr. παράϰλησις (Murnu 41), parțial prin intermediul sl. paraclisŭ (Vasmer, Gr., 110).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
paraclís (paraclíse), s. n. – Capelă. – Var. pl. paraclisuri. Mgr. παρεϰϰλήσιον (Tiktin). – Der. paracliser (var. para(e)clisiarh), s. n. (dascăl, țîrcovnic).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
paraclís s. n. (sil. -clis), pl. paraclíse
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PARACLÍS ~e n. 1) Biserică mică într-un cimitir; capelă. 2) (în biserica ortodoxă) Slujbă religioasă de laudă și de invocare a unui sfânt. 3) Culegere de rugăciuni închinate sfinților. /<sl. paraklisu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink