PĂRẤNGĂ, părângi, s. f. Prăjină; spec. prăjină, bară cu care se transportă o greutate de către două persoane (pe umeri). ◊ Loc. adv. În părângă sau de-a părânga = pe umerii a două persoane (cu ajutorul unei prăjini) sau pe umărul unei singure persoane. – Lat. phalangae.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PĂRÂNGĂ s. v. pârghie, rangă, targă.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
parîngă (-gi), s. f. – Prăjină. – Var. părîngă. Lat. pălanga, forma pop. a lui phălanga, din gr. φάλαγξ (Pușcariu 1270; Candrea-Dens., 1337; REW 6455; Rohlfs, EWUG, 2291; Rosetti, II, 64), cf. it., prov., sp. palanca, fr. palanche. Nu pare probabilă der. din sl. prągŭ „par” (Byhan 328), cf. mag. porong. Coincide cu Parîng, toponim de munte, cf. it. calanca, sp. barranco și ngr. παράγϰο „prăjină”, cuvinte greșit explicate (după Hesseling 27, ngr. ar proveni din it.). Cf. palancă.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
părângă (prăjină) s. f., g.-d. art. părângii; pl. părângi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink