Dex parnasianism

PARNASIANÍSM s. n. Curent în poezie, apărut în Franța spre jumătatea sec. XIX, care cultiva virtuozitatea imaginii, evocarea grandioasă a naturii și a civilizațiilor trecute, descrierea strălucirii exterioare a lucrurilor, construcția savantă a limbii. [Pr.: -si-a-] – Parnasian + suf. -ism.

PARNASIANÍSM s.n. Curent sau școală literară franceză în a doua jumătate a sec. XIX, care cultiva o poezie picturală, rece și impersonală, caracterizându-se prin cultul formei și printr-un estetism exagerat. [< fr. parnassianisme, cf. Parnasul contemporan – revistă franceză (1866-1876)].

PARNASIANÍSM s. n. curent literar apărut în Franța la mijlocul sec. XIX în jurul publicației Parnasul contemporan, care cultiva o poezie picturală, rece și impersonală, cu virtuozități stilistice, imagism rafinat și armonie plastică, împotriva sentimentalismului, retorismului, abuzurilor fanteziei. (< it. parnassianismo)

parnasianísm s. n. (sil. -si-a-)

PARNASIANÍSM (< fr.; {s} gr. Parnassós) s. n. Curent literar apărut în Franța la mijlocul sec. 19, numit astfel după titlul publicației „Parnasul contemporan” (3 vol., 1866, 1871, 1876), care reprezintă manifestul școlii parnasiene. Având ca promotori pe Th. Gautier, Leconte de Lisle, Th. de Banville, Ch. Baudelaire, urmați de Sully-Prudhomme, J.-M. de Heredia, Mallarmée, Verlaine, C. Mendès și, apoi, de Bourget, Saint-Beuve, A. France, Villiers de l'Isle-Adam ș.a., p. a reprezentat o reacție față de excesele lirismului romantic. Situând creația poetică sub semnul „impasibilității lucide” și al analogiei cu artele plastice, p. cultivă construcția savantă și impersonală, descriptivă sau evocativă, virtuozitatea formei, imagismul rafinat și armonia plastică. Contestat în Franța de simboliști (a căror poezie stă sub semnul analogiei cu muzica), în literatura română p. a coexistat cu simbolismul (A. Macedonski, I.C. Săvescu, N. Davidescu, I. Pillat și Cincinat Pavelescu).