Dex paste

PÁSTĂ, paste, s. f. Materie densă cu aspect omogen, rezultată de obicei din măcinarea unor substanțe și din amestecul lor (cu un lichid) până la obținerea consistenței dorite. ◊ Pastă de dinți = preparat farmaceutic întrebuințat la spălarea dinților. Paste făinoase = produse alimentare, de diferite forme și dimensiuni, obținute prin uscarea unui aluat nedospit din făină de grâu. ♦ Culoare (folosită în pictură) de obicei preparată cu ulei. ♦ Lac de unghii cu aspect omogen. – Din ngr. pásta, germ. Pasta.

PÁȘTE² s. n. v. paști.

PAȘTE¹, pasc, vb. III. 1. Intranz. și tranz. (Despre vite; la pers. 3). A se hrăni rupând cu gura iarbă, plante etc. ♦ Tranz. Fig. A întreține, a cultiva, a dezvolta stări sufletești etc. 2. Tranz. (Despre oameni) A păzi animalele care pasc (1), a duce la pășune; a păstori, a pășuna. ◊ Expr. (Fam.) Ce paști aici? se spune ca mustrare celui care nu și-a făcut datoria, care nu a fost atent, nu a fost vigilent. A paște muștele (sau vântul, bobocii) = a pierde vremea fără rost. A-l paște (pe cineva) gândul = a fi preocupat de ceva. A paște pe cineva = a urmări pe cineva, pândind momentul potrivit pentru a-i face un rău. N-am păscut porcii (sau gâștele, bobocii etc.) împreună, se spune pentru a-i atrage cuiva atenția că-și permite prea multe. ◊ Compus: paște-vânt s. m. invar. = om fără căpătâi, pierde-vară. 3. Tranz. (Despre primejdii, moarte, noroc) A urmări cu perseverență, a amenința dintr-un moment în altul sau a favoriza pe neașteptate; a pândi. ◊ Expr. Să nu te pască păcatul să... = să nu cumva să..., nu care cumva să... A-l paște pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia) = a-l amenința pe cineva moartea (sau păcatul, primejdia). – Lat. pascere.

A PÁȘTE pasc 1. tranz. 1) (iarbă sau alte plante) A mânca rupând cu gura direct de unde crește. 2) (vitele) A supraveghea în timpul păscutului; a pășuna; a păstori. ◊ ~ pe cineva a urmări pe cineva, pentru a-i face un rău. 3) (despre nenorociri, primejdii) A amenința ca o fatalitate. ◊ A-l ~ norocul (pe cineva) a-l urmări norocul (pe cineva). 2. intranz. (despre animale erbivore) A mânca iarbă (sau alte plante), rupând cu gura direct de pe teren; a pășuna. /<lat. pascere

PÁSTĂ ~e f. Produs dens omogen, obținut de obicei din substanțe măcinate (prin diverse metode tehnologice). ~ de roșii. ~ cosmetică. ~ ceramică. [G.-D. pastei] /<ngr. pásta, germ. Pasta

PÁSTĂ s. f. 1. preparat de substanțe diferite, de consistență semilichidă. 2. (pict.) culoare preparată cu ulei. 3. ĕ făinoase = produse alimentare, obținute prin uscarea unui aluat nedospit. (< ngr., it. pasta, germ. Pasta, Paste)

páște¹ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pasc, 1 pl. páștem; perf. s. 3 sg. păscú; conj. prez. 3 să páscă; ger. păscấnd; part. păscút

!páște²/paști (pâine sfințită) s. f. pl., art. páștele/páștile

!Páște (sărbătoare) s. propriu m., pl. Paști (doi Paști; dar pl. f. Sfintele Paști)

FLOAREA-PÁȘTELUI s. v. dedițel.

PÁȘTE vb. 1. a pășuna. (Vitele ~ pe izlaz.) 2. a păstori, a pășuna, (înv. și reg.) a păcurări. (Gheorghe ~ vitele.)

PÁȘTE vb. v. amenința, pândi.

PAȘTELE-CÁILOR s. v. traista-ciobanului.

PAȘTELE-MÍC s. v. mătcălău.

PÂINEA-PÁȘTELUI s. v. dediței-galbeni, floarea-paștelui, floarea-paștilor, floarea-păsărilor, floarea-vântului-galbenă, găinușă, gălbenele, păștiță.

pástă (páste), s. f. – 1. Materie vîscoasă, aluat, cocă. – 2. (Mold.) Plăcintă. It. pasta, prin intermediul ngr. πάστα. – Der. pastea, s. f. (prăjitură dulce), din ngr. παστέλλι (Scriban); păstos, adj. (ca pasta); pastel, s. n. (culoare pentru pictură; pictură cu această culoare; poezie descriptivă), din fr. pastel, ultimul sens e datorat titlului unui volum de poezii de Alecsandri; pastelist, s. m.; pastilă, s. f., din fr. pastille, germ. Pastille (rus. pastila, Sanzewitsch 207, este puțin probabil); paștet, s. n. (pateu) din fr. paté (› pateu, s. n.), prin intermediul germ. Pastele, rus. pastet (Tiktin).

Páște (-ti), s. m. – Sărbătoare Învierii. – Mr. Paște, Paști, megl. Paștu, Paști, istr. Pǫștę. Lat. Paschae (Pușcariu 1283; Candrea-Dens., 1352; REW 6264), cf. it., cat. pasqua, logud. paska, prov. pasca, fr. pâques, port. pascoa, alb. paskë, ngr. πάσχα. Rezultatul normal, Paște, a fost considerat ca un pl. f., de unde sing. n. Paște și de aici pl. Paști. – Der. pășticar, s. m. (Trans., persoană care dă de pomană în biserică, în ziua de Paște); păștiță, s. f. (anemonă, Anemone ranunculoides).

páște (pásc, păscút), vb. – 1. A pășuna. – 2. A păzi vitele la păscut. – 3. (Rar) A hrăni, a alimenta. – 4. A păstori o turmă de credincioși. – 5. A amenința, a pîndi, a urmări. – Mr. pascu, păscut, paștire, megl. pascu, păscut. Lat. pascĕre (Pușcariu 1282; Candrea-Dens., 1353; REW 6263), cf. vegl. puoskro, it. pascere, logud. paskere, prov. paiser, cat. paixer, sp. pacer, port. pascer. După Șeineanu, Semasiol., 69, ultimul sens s-ar datora unei influențe ebraice, ipoteză inutilă, dat fiind că, din punct de vedere al păstorului, a paște animalele nu înseamnă altceva decît „a aștepta supraveghind”. Der. păscare, s. f. (păscut; pășune; loc în care se așteaptă și se prinde mingea, în anumite jocuri), după păscut, ca nascare din născut (Tiktin); păscut, s. n. (pășunat); păscătoare, s. f. (Bucov., pășune); păscui, vb. (a presimți, a bănui), din vb. paște 5. – Cf. păstor, pășune.

floárea-Páștelui/floárea-Páștilor s. f.

pástă s. f., g.-d. art. pástei; pl. páste

páște vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pasc, 1 pl. páștem

páște-vânt s. m.