Dex patina

PATINÁ¹, patinez, vb. I. 1. Refl. (Despre obiecte de metal oxidabil) A căpăta patină¹. ♦ A se uza, a se învechi. 2. Tranz. A face (prin diverse procedee tehnice) ca un obiect (metalic, de artă) să capete patină¹, a da patină¹. – Din fr. patiner.

PATINÁ², patinez, vb. I. Intranz. 1. (Despre oameni) A se da pe gheață cu patinele²; a practica patinajul. 2. (Despre roțile vehiculelor) A se învârti în loc fără să înainteze; p. ext. (despre vehicule) a nu putea să înainteze sau a aluneca, abătându-se de la direcția de înaintare; a derapa. ♦ A se deplasa prin alunecare pe o suprafață lucie. 3. (Tehn.) A glisa. – Din fr. patiner.

PATINÁ¹ vb. I. intr. 1. A merge cu patinele (pe gheață etc.) 2. (Despre vehicule) A nu putea înainta pe un teren alunecos, roțile învârtindu-se pe loc fără a deplasa vehiculul înainte. ♦ (Tehn.) A aluneca pe o piesă de ghidare. [< fr. patiner].

PATINÁ² vb. I. tr. (Despre timp) A acoperi cu patină² [în DN]. [< fr. patiner].

PATINÁ¹ vb. intr. 1. a se deplasa cu patinele. 2. (despre vehicule) a nu putea înainta pe un teren alunecos, roțile învârtindu-se pe loc. ◊ (tehn.) a aluneca pe o pistă de ghidare. (< fr. patiner)

PATINÁ² vb. I. refl. (despre obiecte, construcții de metal, de piatră etc.) a se acoperi cu patină². II. tr. (despre timp) a face să capete patină². (< fr. patiner)

patiná (a căpăta patină, a se da pe gheață) vb., ind. prez. 1 sg. patinéz, 3 sg. și pl. patineáză

PATÍNĂ¹ s. f. 1. Strat subțire rezultat din oxidarea naturală sau artificială a bronzului. prin care acesta capătă la suprafață o pojghiță de carbonat de cupru, de culoare verde. ♦ P. a**l. Culoare caracteristică pe care o capătă, sub influența agenților atmosferici, obiectele sau construcțiile de metal, de lemn, de piatră etc. și care le dă un aspect de vechime. 2. Strat artificial cu care se acoperă un obiect; culoare, lustru care i se dă unui obiect în scopuri decorative, pentru a crea impresia de vechime sau pentru a-l proteja împotriva coroziunii. – Din fr. patine.

PATÍNĂ², patine, s. f. 1. Obiect de metal format dintr-o șină și elemente de legătură care îl fixează de talpa ghetei, folosit la patinaj. ◊ Patină cu role = obiect de metal asemănător cu patina² (1), prevăzut cu patru rotițe și cu elemente de legătură care îl fixează de talpa ghetelor, și care permite deplasarea pe sol în mișcări asemănătoare cu cele de pe patinoar. ♦ (Rar) Fiecare dintre cele două tălpi ale saniei. ♦ (Rar) Schi. 2. Piesă prin intermediul căreia un mecanism alunecă pe un element de ghidare. ◊ Patină de ascensor = șină pe care alunecă cabina ascensorului. ♦ Organ al mașinilor agricole de recoltat, destinat rezemării pe sol a aparatului de tăiere și reglării înălțimii de tăiere a plantelor. – Din fr. patin.

A PATINÁ¹ ~éz intranz. 1) A merge cu patinele pe gheață; a face patinaj. 2) (despre roțile unui vehicul) A se învârti pe loc sau a aluneca fără să se învârtească din cauza lipsei de aderență la sol. 3) A se deplasa alunecând pe o suprafață netedă și lucioasă. 4) (despre piese de mașini) A aluneca pe suprafața altei piese; a glisa. /<fr. patiner

A PATINÁ² ~éz tranz. (obiecte de metal, de lemn, de piatră etc.) A face să se patineze (pe cale naturală sau prin procedee tehnice speciale). /<fr. patiner

A SE PATINÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre obiecte de metal, de lemn sau despre clădiri) A se acoperi cu patină. /<fr. patiner

PATÍNĂ¹ f. 1) Strat subțire de culoare verde care se formează cu timpul pe suprafața obiectelor de bronz sau de aramă ca urmare a procesului de oxidare. 2) Depunere care se formează pe suprafața unor obiecte (de piatră, de lemn) sub influența factorilor atmosferici. /<fr. patine

PATÍNĂ² ~e f. sport 1) Obiect de metal format dintr-o lamă metalică care se fixează perpendicular pe talpa ghetei pentru a luneca pe gheață. ◊ ~ cu role patină prevăzută cu rotițe, în loc de lamă, pentru deplasarea pe teren obișnuit (în special pe asfalt). 2) tehn. Piesă cu ajutorul căreia un mecanism cu ghidaje poate face mișcări alternative de translație. [G.-D. patinei] /<fr. patin

PATÍNĂ¹ s.f. 1. (Mai ales la pl.) Piesă, instrument de metal de forma unei șine, montat sau atașat pe talpa ghetei, cu care se poate merge alunecând pe gheață. 2. Piesă datorită căreia un mecanism poate aluneca pe o șină. [< fr. patin].

PATÍNĂ² s.f. Strat subțire care apare sub influența agenților atmosferici pe suprafața obiectelor sau a construcțiilor de metal, de piatră etc., dându-le un aspect de vechime. [Cf. fr. patine, it. patine].

PATÍNĂ¹ s. f. 1. dispozitiv metalic montat pe talpa ghetei, cu care se poate merge alunecând pe gheață. 2. piesă datorită căreia un mecanism poate aluneca pe o șină. (după fr. patin)

PATÍNĂ² s. f. 1. strat subțire format sub acțiunea factorilor climatici pe suprafața obiectelor sau a construcțiilor de metal, de piatră etc., dându-le un aspect de vechime. 2. strat artificial cu care se acoperă unele obiecte, în scopuri decorative, pentru a crea impresia de vechime sau pentru a le proteja de eroziune. (< fr. patine)

PATÍNĂ s. 1. (reg.) corcie, mâță, pinten. (~ pentru alunecat pe gheață.) 2. (la pl.) rotile (pl.), scheting.

PATÍNĂ s. cocleală, (pop. și fam.) verzitură. (~ pe suprafața unui obiect.)

PATÍNĂ s. v. schi, talpă, tălpig.

patínă (sport) s. f., g.-d. art. patínei; pl. patíne

patínă (strat pe suprafața unui obiect) s. f., g.-d. art. patínei