PATRÍCIU, patricii, s. m. 1. Titlu nobiliar, instituit în Imperiul Roman de către Constantin cel Mare, păstrat și în Imperiul Bizantin; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Patrician (1); p. gener. nobil, aristocrat. – Din lat. patricius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PATRÍCIU s.n. Demnitate instituită de împăratul Constantin cel Mare, reprezentând cel mai înalt rang din Imperiul roman după împărat. [Pron. -ciu. / < lat. patricius].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PATRÍCIU s. n. titlu instituit de împăratul Constantin cel Mare, cel mai înalt rang din Imperiul Roman, după împărat; cel care poseda acest titlu. (< lat. patricius)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PATRÍCIU s. v. patricia.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
patríciu s. m. (sil. -tri-) [-ciu pron. -ciu], art. patríciul; pl. patrícii, art. patríciii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink