Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
PENITÉNȚĂ, penitențe, s. f. 1. (În practicile creștine) Pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispășirea păcatelor; canon, p. ext. privațiune (de ordin fizic, material); viață aspră pe care și-o impune cineva. 2. (Livr.) Pocăință. – Din lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PENITÉNȚĂ s.f. 1. (În practicile creștine) Pedeapsă (pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul) pentru ispășirea și iertarea păcatelor; canon; (p. ext.) privațiune. 2. Căință, pocăință. [Cf. lat. paenitentia, fr. pénitence, it. penitenza].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PENITÉNȚĂ s. f. 1. pedeapsă pe care și-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul pentru ispășirea păcatelor; canon. 2. pocăință. (< fr. pénitence, lat. paenitentia, it. penitenza)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PENITÉNȚĂ s. (BIS.) canon, pedeapsă, (înv.) podvig. (~ dată de preot unui credincios, pentru iertarea păcatelor.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PENITÉNȚĂ s. v. căință, condamnare, mus-trare, osândă, părere de rău, pedeapsă, pocăință, regret, re-mușcare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
peniténță s. f., g.-d. art. peniténței; pl. peniténțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PENITÉNȚĂ ~e f. rel. 1) Pedeapsă impusă de biserică pentru ispășirea păcatelor; canon. 2) Mărturisire a păcatelor cu scopul de a le ispăși; pocăință. /<lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)