Dex permanenta

PERMANÉNT, -Ă, permanenți, -te, adj. Care există, care durează mereu sau mult timp fără a se schimba, care se petrece fără întrerupere; necontenit, neîntrerupt. ◊ Ondulație permanentă (și substantivat, n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special, pentru a se menține mai multă vreme. Păr permanent (și substantivat, n.) = păr cu ondulație permanentă. ♦ Care funcționează neîntrerupt o perioadă de timp determinată, exercitând anumite atribuții. Comisie permanentă. ♦ (Despre salariați) Care este angajat definitiv în schema unei întreprinderi sau instituții sau care este asimilat salariaților din schemă. ◊ Armată permanentă = armată întreținută neîntrerupt de un stat prin recrutări periodice. ♦ (În vechea armată) Care presta serviciul militar fără întrerupere. – Din fr. permanent.

PERMANÉNȚĂ, permanențe, s. f. 1. Stare, însușire a unui lucru, a unei acțiuni, a unui fenomen care durează fără întrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durată lungă a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. În permanență = fără întrerupere, în mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu însărcinat la anumite instituții sau întreprinderi cu asigurarea funcționării permanente a unor secții (de obicei a celor care lucrează cu publicul). – Din fr. permanence.

PERMANÉNT¹ ~e n. Ondulație a părului, făcută printr-un procedeu special, pentru a se menține o perioadă îndelungată. /<fr. permanent

PERMANÉNT² ~tă (~ți, ~te) 1) Care există fără întrerupere; cu durată lungă; neîntrerupt; continuu. Relații ~te. 2) Care funcționează în permanență. Consiliu ~. /<fr. permanent

PERMANÉNȚĂ ~e f. 1) Caracter permanent; continuitate. ◊ În ~ fără întrerupere; continuu; neîncetat. 2) (la unele întreprinderi sau instituții) Secție care funcționează permanent. /<fr. pemanence

PERMANÉNT, -Ă adj. 1. Stabil; neîntrerupt; statornic, imuabil. 2. Ondulație permanentă (și s.n.) = ondulație a părului făcută printr-un procedeu special și care se menține mult timp. [< fr. permanent, cf. lat. permanere – a rămâne mereu].

PERMANÉNȚĂ s.f. Durată constantă, neîntreruptă a unui lucru; neîntrerupere; statornicie. ♦ În permanență = permanent, fără întrerupere. ♦ Birou, serviciu în unele întreprinderi care funcționează fără întrerupere. [Cf. fr. permanence, it. permanenza].

PERMANÉNT, -Ă adj. 1. stabil, neîntrerupt; statornic, imuabil. 2. ondulație ~ă (și s. n.) = odulație a părului făcută printr-un procedeu special și care se menține mult timp. (< fr. permanent, lat. permanens)

PERMANÉNȚĂ s. f. însușire a unui lucru, a unei acțiuni etc. de a fi permanent(ă). ♦ în ~ = permanent, continuu. ◊ birou, serviciu în unele întreprinderi care funcționează fără întrerupere. (< fr. permanence)

PERMANÉNT adj., adv. 1. adj. v. stabil. 2. adj. v. constant. 3. adj. v. continuu. 4. adv. v. continuu. 5. adv. v. întotdeauna.

Permanent ≠ efemer, sezonier, temporar, trecător, vremelnic, provizoriu, schimbător

permanént adj. m., pl. permanénți; f. sg. permanéntă, pl. permanénte

permanént s. n., pl. permanénte

permanénță s. f., g.-d. art. permanénței; pl. permanénțe

CURTEA PERMANENTĂ DE ARBITRAJ, instituție cu sediul la Haga, creată prin convențiile adoptate la conferințele de la Haga din 1899 și 1907, în scopul rezolvării diferendelor între state prin arbitraj internațional. Curtea se compune din personalități numite de statele-părți la Convenția de la Haga din 1907.