PESCÁR, pescari, s. m. I. Persoană care se ocupă cu pescuitul și uneori cu conservarea peștelui (1) pescuit; persoană care practică pescuitul sportiv; p. ext. persoană care vinde pește. II. Nume dat unor specii de păsări din familii diferite care trăiesc pe lângă ape, în cârduri mari și se hrănesc cu pește (1), dintre care unele sunt de talie mijlocie, cu corp îndesat, cu gât scurt, cu cioc ascuțit și curbat la vârf, cu picioare scurte și degetele anterioare reunite printr-o membrană înotătoare (Larus), iar altele au corpul scurt, ciocul mare, penajul colorat în tonuri de cenușiu și albastru-verzui (Alcedo). – Lat. piscarius.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PESCÁR s. I. (reg.) păscălar, pescaș, (înv.) măjar. (E ~ de profesie.) II. (ORNIT.) 1. v. martin. 2. (Larus argentatus) pescăruș. 3. (Larus canus) petrel. 4. (Larus minutus) (reg.) carabaș. 5. pescar-de-mare (Larus) = martin-mare, pescar-mare, (reg.) carabaș-de-mare, martin-de-iarnă; pescar-mare v. martin-mare. pescar râzător v. martin. 6. (Sterna sandvicensis) chiră, chirighiță, pescăruș, rândunea-maritimă-mică. 7. v. pescăruș.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PESCÁR s. v. bâtlan, chiră-neagră, chirighiță, pescăruș, râbar, stârc cenușiu.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pescár (pescári), s. m. – 1. Cel care pescuiește. – 2. Negustor de pește. – 3. Pescăruș (Larus). – Var. păscar. – Mr. piscar. Din pește, prin intermediul unei var. teoretice *pescu, ca pescos, pescui, cu suf. de agent -ar. În general se admite că e reprezentantul direct al lat. piscārius (Pușcariu 1299; Candrea-Dens., 1368; REW 6527), cf. port. peixeiro; dar chiar și așa, fonetismul arată o apropiere de pește. Influența sl. rybarĭ „pescar” (Tiktin) nu constituie o ipoteză utilă. – Der. pescărel (var. pescăraș), s. m. (pescăruș); pescăruș, s. m. (alcion, martin, Alcedo ispida; păsări acvatice, Cinclus aquaticus; Sterna, Hydrochelidon nigra); pescărească, s. f. (vînzătoare de pește, femeie care pescuiește); pescăresc, adj. (de pescar, al pescarului); pescărește, adv. (ca pescarii); pescărie, s. f. (pescuit; loc de pescuit; magazin de pește; Arg., curtare; Arg., codoșlîc, tăinuire); pescări, vb. (a face oficiul de pescar sau de vînzător de pește; Arg., a curta); pescărime, s. f. (banc de pește; mulțime de pescari), rar; pescărit, s. n. (pescuire; vînzare de pești). – Cf. pește.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pescár s. m., pl. pescári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PESCÁR ~i m. 1) Lucrător specializat în pescuitul industrial. 2) Persoană care se ocupă în mod neprofesional cu pescuitul. /<lat. piscarius
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink