PEȚITÓR, -OÁRE, pețitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care, în numele unui bărbat, cere în căsătorie o fată, de obicei adresându-se părinților sau rudelor acesteia; (înv. și pop.; la m.) bărbat care cere (pentru sine) în căsătorie o fată. ◊ Expr. Să (ne) șadă pețitorii, formulă glumeață cu care un musafir este invitat să ia loc sau să (mai) stea. 2. S. f. Femeie (de obicei mai în vârstă) care mijlocește cunoștința a două persoane de s*x opus pentru a le înlesni căsătoria. – Peți + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PEȚITÓR s. (pop.) logoditor, (reg.) mânător, staroste, stărostoi, (Mold. și Bucov.) grăitor, (Transilv.) votru, (înv.) mijlocitor. (~ la o fată de măritat.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PEȚITÓR s. v. ginere, mire, pretendent.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pețitór s. m., pl. pețitóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PEȚITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană trimisă la părinții unei fete spre a o cere în căsătorie pentru altcineva. /a peți + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
pețitoáre s. f., g.-d. art. pețitoárei; pl. pețitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink