PIÁSTRU, piaștri, s. m. Monedă (turcească) de argint, a cărei valoare a variat în decursul timpului și care a circulat și în țările române. [Pr.: pi-as-] – Din germ. Piaster, fr. piastre.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PIÁSTRU s.m. Monedă de argint de diferite valori, întrebuințată odinioară în unele țări (Turcia, Țările Române, Ungaria). ♦ Monedă divizionară în diverse țări din Orientul Apropiat (Siria, Sudan etc.), valorând a suta parte dintr-o liră. [Pron. pi-as-, pl. -ștri. / < it. piastra, cf. fr. piastre].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PIÁSTRU s.m. ~ ♦ Monedă divizionară în Libia (în trecut, a suta parte dintr-o liră), Sudan (a suta parte dintr-o liră, respectiv a mia parte dintr-un dinar), Egipt, Liban și Siria (a suta parte dintr-o liră). (cf. fr. piastre, it. piastra = placă subțire de metal < lat. emplastra, emplastrum = pansament) [și AHDEL, MW]
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
piástru, piáștri, s.m. (înv.) 1. monedă turcească de argint, care a circulat și în Țările Române. 2. leu vechi.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
piástru (piáștri), s. m. – Monedă turcească. Valoarea lui inițială de 6 drahme a fost redusă la 5 și jumătate de Mahomed al II-lea, la 5 de Mustafa, la 4 și jumătate de Abdul Hamid și la 4 de Selim al III-lea; valorează 40 de parale sau 120 de aspri. Ngr. πιάστρα.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
piástru s. m. (sil. pi-as-), art. piástrul; pl. piáștri, art. piáștrii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PIÁSTRU ~ștri m. Monedă turcească de argint cu valoare variabilă, care a circulat și în țările române. [Sil. pi-as-] /<germ. Piaster, fr. piastre
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink