Dex pictare

PICTÁRE s.f. Acțiunea de a picta și rezultatul ei; zugrăvire. [< picta].

PICTÁRE s. zugrăvire. (~ unei fresce.)

PICTÁ, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc. cu ajutorul pensulei și a culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

A PICTÁ ~éz 1. tranz. 1) (tablouri, portrete, peisaje etc.) A reprezenta în imagini cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. 2) (suprafețe) A acoperi cu imagini, împodobind. 3) fig. (personaje, situații, întâmplări) A descrie în cuvinte cu maximă expresivitate; a zugrăvi. 2. intranz. A se ocupa cu pictura; a practica pictura. /Din pictor, pictură

PICTÁ vb. I. tr. A zugrăvi, a înfățișa în culori, pe pânză, pe zid etc. o ființă, un peisaj etc. [Cf. lat. pictum < pingere].

PICTÁ vb. tr. a executa o pictură. (< pictură)

PICTÁ vb. a zugrăvi, (înv. și pop.) a scrie, (Transilv.) a pingăli, (înv.) a pictura, a zografisi. (A ~ un tablou; a ~ un aspect din natură.)

PICTÁ vb. v. descrie, expune, farda, înfățișa, machia, prezenta, reda, vopsi, zugrăvi.

pictá (pictéz, pictát), vb. – A zugrăvi, a face o pictură. Lat. *pictare (sec. XIX), dubletul lui păta. – Der. pictor, s. m. din lat. pictor (sec. XIX); pictură, s. f., după it. pittura; pictural, adj., din fr. pictural.

pictá vb., ind. prez. 1 sg. pictéz, 3 sg. și pl. picteáză