PIÉDIN, piedine, s. n. (Pop.) Totalitatea firelor de urzeală de la capătul unei pânze, care rămân nețesute și se taie când pânza este scoasă de pe războiul de țesut. – Lat. *pedinus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PIÉDIN s. (TEXT.) (pop.) uruioc, (prin Transilv.) babă, (Ban.) ureznic. (~ la o pânză țesută.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
piédin (-ni), s. m. – Primele fire de urzeală nețesute. – Var. piedin, s. n., chiedin. Mr., megl. piadin. Lat. *pĕdĭnus, de la pĕdem (Candrea, Conv. Lit., XXXVIII, 881-5; Pușcariu 1307; Candrea-Dens., 1378; REW 6354), cf. it. pedano, pedene, penero, sicil. pédinu. Alb. pedim pare să provină din rom. (Jokl, RF, II, 246).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
piédin s. n. (sil. pie-), pl. piédine
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PIEDÍN ~e n. Totalitate a firelor de urzeală care rămân pe stative după tăierea pânzei; uruioc. /<lat. pedinus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink