PINGEÁ, pingele, s. f. Bucată de talpă folosită pentru a înlocui partea anterioară a tălpilor uzate (uneori și tocurile); p. ext. partea anterioară a tălpii încălțămintei, pe care se calcă. [Var.: pingícă s. f.] – Din tc. pençe.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
pingeá (pingéle), s. f. – Talpă de încălțăminte. Tc. (per.) pence (Șeineanu, II, 295; Loebel 76; Lokotsch 1620), cf. alb. pandzë (Meyer 318), bg. penče, sb., cr. pendže (Cihac, II, 250). – Der. pingeli, vb. (a bate pingele; a înșela, a escroca; a trage pe sfoară) pentru sensul al doilea cf. papugiu, potlogar, potcovi; pingelui, vb. (a pune pingele), rar; pingeluială, s. f. (dresul pingelelor).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pingeá s. f., art. pingeáua, g.-d. art. pingélei; pl. pingéle
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PINGÍCĂ s. f. v. pingea.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PINGEÁ ~éle f. Bucată de piele sau de cauciuc care se aplică pe jumătatea din față a tălpii la obiectele de încălțăminte, înlocuind-o pe cea uzată. [Art. pingeaua; G.-D. pingelei] /<turc. pençe
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink