Dex pinten

PÍNTEN, pinteni, s. m. 1. Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță dințată, cu un vârf etc., pe care călăreții îl prind la călcâiul cizmelor și care le servește pentru a îmboldi calul la mers; p. ext. lovitură dată calului cu acest obiect. ◊ Expr. A da pinteni = a) a împunge, a îmboldi calul cu pintenii pentru a-l face să meargă mai repede; b) a (se) zori, a (se) grăbi. A bate din pinteni = (mai ales despre militari) a lovi călcâiele unul de altul, făcând să sune pintenii, și a lua poziția (reglementară) de drepți. A bate din pinteni (de bucurie) = a-și manifesta bucuria în chip zgomotos. 2. P. a**l. (La unele păsări, mai ales la cocoși) Formație cornoasă situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului, deasupra labei. ♦ Protuberanță situată în partea de dinapoi și de jos a piciorului calului sau boului, deasupra gleznei. 3. P. a**l. Numele unor părți de plante sau (cu determinări) al unor plante care au de obicei proeminențe, protuberanțe, excrescențe etc. 4. Proeminență a unei piese care servește la limitarea cursei altei piese în mișcare sau ca punct de articulație. ♦ Unealtă cu care apicultorii fixează fagurele pe ramă. 5. Construcție sau element de construcție care seamănă cu un pinten (1) și care susține sau întărește o zidărie, un terasament, consolidează un mal etc. 6. Porțiune de teren care depășește nivelul din jur; vârf mic, culme care se desprinde dintr-un ansamblu deluros sau muntos unitar. – Din sl. *pentĩnŭ.

PÍNTEN s. 1. (Mold.) șpor, (înv.) dezghin. (~ la cizma unui călăreț.) 2. (TEHN.) nas. (~ la o piesă.) 3. (reg.) castană, pipă. (~ format la piciorul calului.)

PÍNTEN s. v. contrafort, maramă, năframă, nemțișor, patină, surguci.

pínten (pínteni), s. m. – 1. Obiect de metal la cizmele călăreților. – 2. Formațiune cornoasă la piciorul cocoșului. – 3. Dig, zăgaz, contrafort. – 4. (Trans.) Năframă pe care mireasa o dăruiește mirelui la nunțile populare. – Var. pintene, Mold. pintin. Sl. pętino „călcîi” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 223; Byhan 325), cf. pol. pięta „călcîi”, lituan. pentinnas „pinten”. – Der. pintenaș, s. m. (nemțișor, Delphinium consolida); pintenat (var. împintenat), adj. (prevăzut cu pinteni); împintena, vb. (a da din pinteni, a îmboldi); pintenel, s. m. (nemțișor, plantă; văl de mireasă). Din rom. provine sb. pintjena (Dacor., X, 34).

pínten s. m., pl. pínteni

PÍNTEN¹ ~i m. 1) (la unele animale și păsări) Proeminență cornoasă în partea de dinapoi și de jos a piciorului. 2) (la unele plante) Parte care reprezintă o proeminență sau o excrescență. /<sl. pentinu

PÍNTEN² ~i m. 1) Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță, fixată de călcâiul încălțămintei unui călăreț, cu ajutorul căruia se îndeamnă calul la mers. 2) Lovitură dată cu un astfel de obiect. 3) Proeminență pe o piesă, care servește ca locaș de articulație sau pentru a limita cursa altei piese. 4) Element de construcție din beton executat la un baraj pentru a-i mări rezistența. 5) Culme care iese în afara unui ansamblu deluros sau muntos. /<sl. pentinu

PÍNTENI s. pl. v. călțunaș, condurul-doamnei.

PINTENUL SECÁREI s. v. cornul-secarei.

píntenul-secárei s. m.