Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
PIONIÉR, -Ă, pionieri, -e, subst. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Membru al organizației de masă a elevilor de 7-14 ani, care avea ca scop educarea comunistă a elevilor. 2. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-un grup (de coloniști sau de emigranți) care pune bazele unei vieți civilizate într-un ținut nelocuit. ♦ Fig. Persoană care lucrează cea dintâi într-un domeniu nou, încă necercetat, care pune bazele unei metode noi, unei activități noi; deschizător de drumuri într-un domeniu oarecare de activitate. 3. S. m. Militar care face parte dintr-o unitate de geniu pregătită special pentru a executa construcțiile necesare operațiilor militare, barajele de mine etc. [Pr.: pi-o-ni-er.Var.: (pop.) pionér, -ă subst.] – Din fr. pionnier, germ. Pionier, (1) rus. pioner.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)