PÍPOTĂ, pipote, s. f. Stomac musculos la unele păsări; rânză. ♦ (Fam. și ir.) Stomac de om. ◊ Expr. (Fam.) A i se umfla (cuiva) pipota = a) a se mânia; b) a fi foarte fudul, mândru. (Fam.) A-i crăpa (cuiva) pipota de nerăbdare = a fi foarte nerăbdător. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PÍPOTĂ s. (ANAT.) rânză, stomac măcinător, (reg.) bătucă, morișcă, mură, pipoașcă, râșnitoare, râșniță. (~ de pasăre.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PÍPOTĂ s. v. stomac.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pípotă (pípote), s. f. – Stomac de pasăre, rînză. – Var. chipotă. Trans. picotă. Ngr. *ἐφήπαπα, din gr. ἤπαρ, ἤπατος „ficat”, ca ngr. ἐφιππος din gr. ἴππος, sau ngr. ἐφάπλωμα din gr. ἄπλωμα. Ca în ultimul caz (ἐφάπλωμα › πάπλωμα), *ἐφήπαπα ar fi trecut la *πήπαπα, prin asimilare. Rezultatul normal, *pipătă s-a modificat datorită influenței consoanei, ca sl. domaliti › domoli, sl. mamiti › momi. Alte explicații nu par suficiente: din ceh. pipati „a privi” (Cihac, II, 256), cf. rut. pipotĭ „cobe, tîfnă” (Scriban); din gr. ἤπαρ încrucișat cu ficatum (Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 435; REW 4108); în legătură cu sl. pąpukŭ „buric” (Tiktin).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
pípotă s. f., pl. pípote
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PÍPOTĂ ~e f. 1) Parte a aparatului digestiv al păsărilor în care se mistuie hrana; rânză. 2) fam. Parte a aparatului digestiv la om în care se digeră alimentele; stomac. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink