PIȘCĂTÚRĂ, pișcături, s. f. 1. Faptul de a pișca, pișcare a pielii; ciupitură. 2. înțepătură, mușcătură de insectă. ♦ Fig. Vorbă usturătoare; ironie. 3. Bucățică sau cantitate mică ruptă din ceva; fărâmă. ♦ Urmă rămasă la locul din care s-a scos această bucățică. ♦ (Pop.) Crestătură făcută la urechile unor animale, pentru a Ie însemna. – Pișca + suf. -ătură.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PIȘCĂTÚRĂ s. 1. v. înțepătură. 2. v. ciupitură. 3. înțepătură. (~ a vinului, a unei mâncări picante.) 4. fărâmă, fir, pic, picătură, strop, (reg.) piculete, strelice, țâră, (Mold. și Munt.) sleamă, (fig.) scânteie. (Nici o ~ de...)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PIȘCĂTÚRĂ s. v. ironie, persiflare, zeflemea.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
pișcătúră s. f., g.-d. art. pișcătúrii; pl. pișcătúri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PIȘCĂTÚRĂ ~i f. 1) Senzație produsă de ceva care pișcă. Am simțit o ~. 2) Loc unde a fost pișcat cineva. ~ de țânțar. ◊ ~ de vărsat urmă rămasă pe pielea celui care a suferit de variolă. 3) Parte mică desprinsă din ceva; fărâmitură. 4) fig. Vorbă care atinge amorul propriu al cuiva; vorbă care pișcă. /a pișca + suf. ~ătură
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink