Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: plânge (verb tranzitiv) , plângere (substantiv feminin)   
PLẤNGERE, plângeri, s. f. Acțiunea de a (se) plânge. 1. Plâns1, jeluire, tânguire. ◊ Valea plângerii = lumea, pământul (considerate uneori ca loc de suferință). 2. Sesizare a unui organ de jurisdicție în vederea exercitării controlului asupra unui act al administrației de stat ori a refuzului unui organ de a-și îndeplini atribuțiile legale. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri adresate unei autorități; (concr.) act prin care se face această încunoștințare; reclamație, jalbă, cerere. – V. plânge.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLÂNGERE s. 1. v. plânset. 2. v. plâns. 3. v. văitat. 4. v. jelire. 5. v. bocet. 6. v. reclamație.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
plângere s. f., g.-d. art. plângerii; pl. plângeri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PLẤNGE, plâng, vb. III. 1. Intranz. A vărsa lacrimi (de durere, de întristare, de emoție sau de bucurie); a lăcrima. 2. Tranz. A boci, a jeli o persoană moartă, un lucru pierdut, o situație dureroasă, vărsând lacrimi, tânguindu-se. ♦ A regreta o ființă sau un lucru pierdut (vărsând lacrimi). ◊ Expr. A-și plânge păcatele = a se căi, a regreta ceva. ♦ A avea milă de cineva, a deplânge pe cineva; a compătimi. ◊ Expr. (Intranz.) A-i plânge (cuiva) de milă = a-i părea foarte rău de nenorocirea, de durerea cuiva. 3. Refl. A-și arăta nemulțumirea, a se văita, a se tângui, a se lamenta, a se căina. ♦ A face o reclamație, a înainta o plângere; a reclama. – Lat. plangere.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A PLÂNGE plâng 1. intranz. 1) A vărsa lacrimi scoțând sunete specifice, nearticulate (de durere sau din cauza unei zguduiri sufletești). ~ de ciudă.A-i ~ cuiva de milă a-i părea rău cuiva de cineva care se află într-o stare penibilă. 2) fig. (despre fenomene ale naturii) A scoate sunete tânguioase, pline de jale; a se tângui; a suspina. Vântul plânge. 2. tranz. 1) (persoane sau situații) A regreta cu îndurerare (vărsând lacrimi); a jeli; a deplânge; a tângui. ◊ A-și ~ păcatele a regreta. 2) (persoane) A trata cu milă compătimind; a deplora; a căina; a deplânge. /<lat. plangere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE PLÂNGE mă plâng intranz. 1) A-și împărtăși neplăcerile, durerile, neajunsurile jeluindu-se (cuiva); a se tângui; a se căina; a se jeli; a se jelui. 2) A adresa o reclamație (unei autorități); a veni cu o plângere; a reclama; a se jelui. /<lat. plangere
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PLÂNGERE ~i f. 1) v. A PLÂNGE și A SE PLÂNGE. 2) Adresare oficială către o autoritate, în care se exprimă o nemulțumire; jalbă; reclamație. ◊ A face o ~ a înainta o reclamație, o cerere. 3) Act care conține o astfel de adresare. /v. a (se) plânge
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PLÂNGE vb. 1. a lăcrima. (A început să ~.) 2. (fam. și peior.) a (se) bâzâi. (Ești copil mare, de ce ~?) 3. v. smiorcăi. 4. v. boci. 5. v. văita. 6. v. compătimi. 7. v. murmura. 8. v. reclama.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PLÂNGE vb. v. regreta.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
A plânge ≠ a râde
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
plînge (plấng, plấns), vb.1. A vărsa lacrimi. – 2. A compătimi, a deplînge. – 3. A jeli (un mort). – 4. (Refl.) A se tîngui, a se văita. – Mr. plîngu, plînșu, plînzire, megl. plǫng, plǫns, plǫngiri, istr. plîng, plîns. Lat. plangĕre (Pușcariu 1339; Candrea-Dens., 1409; REW 6572; Rolhfs, Differenzierung, 33), cf. it. piangere, prov. planher, fr. plaindre, cat. planyer, sp. plañir. Uz general (ALR, II, 231). – Der. plîngăcios, adj. (plîngător, gata să plîngă); plîngător (var. rară plîngaci), adj. care plînge, trist); plîngere, s. f. (acțiunea de a plînge sau de a se jelui; reclamație; cerere); plîngătoare, s. f. (bocitoare); plîns (var. plînset), s. n. (plîngere, tînguire); plînsoare, s. f. (plîns, scîncet); deplînge, vb. (a compătimi, a deplora), format după fr. déplorer, cf. deplora.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
plânge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. plâng, 1 pl. plângem, perf. s. 1 sg. plânséi, 1 pl. plânserăm; part. plâns
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)