PLANETO- elem. „planetă”. (< fr. planéto-, cf. gr. planetes, rătăcitor)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PLANÉTĂ, planete, s. f. 1. Corp ceresc fără lumină proprie, satelit al Soarelui, care se vede pe cer sub forma unui punct luminos ca urmare a reflectării luminii solare; p. restr. Pământ (1). ♦ Orice corp ceresc fără lumină proprie, satelit al unei stele. 2. Zodie (în care se naște cineva). ♦ Bilet care conține preziceri naive privitoare la viitor și pe care îl vând flașnetarii extrăgându-l la întâmplare dintre altele de același fel (cu ajutorul unui papagal sau al unui șoarece dresat). [Var.: (înv.) planét s. m.] – Din fr. planète, lat. planeta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLANÉTĂ ~e f. Corp ceresc din sistemul solar, fără lumină proprie, care se mișcă în jurul Soarelui pe o orbită eliptică. /<fr. planete, lat. planeta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PLANÉTĂ s.f. Corp ceresc obscur care se învârtește în jurul Soarelui pe o orbită eliptică și care primește lumină și căldură de la Soare. [< lat. planeta, gr. planetes, cf. fr. planète].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PLANÉTĂ s. f. corp ceresc fără lumină proprie, satelit al Soarelui, cu o orbită eliptică. (< fr. planète, lat. planeta)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PLANÉTĂ s. (ASTRON.) (pop.) zodie. (Mercur este o ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PLANÉTĂ s. v. zodie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
planétă (planéte), s. f. – 1. Corp ceresc. – 2. Horoscop, oracol. Ngr. πλανήτης (sec. XVIII) și, modern, din fr. planète. – Der. planetar, adj., din fr. planétaire.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
planétă s. f., pl. planéte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink