PLANIMETRÍE s. f. 1. Parte a topografiei care studiază metodele și instrumentele necesare reprezentării pe o hartă sau pe un plan (I 7) a proiecției orizontale a obiectelor de pe suprafața pământului. 2. (Astăzi rar) Parte a geometriei care se ocupă cu măsurarea suprafețelor plane; geometrie plană. – Din fr. planimétrie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLANIMETRÍE f. 1) Ramură a geometriei care se ocupă cu metodele privind măsurarea suprafețelor plane; geometrie plană. 2) Ramură a topografiei care se ocupă cu studiul metodelor și tehnicilor de reprezentare pe o hartă sau pe un plan a obiectelor (ape, drumuri etc.) de pe un teren. /<fr. planimétrie
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PLANIMETRÍE s.f. 1. Operație de determinare și de reprezentare pe un plan a detaliilor de pe o suprafață de teren. ♦ Parte a topografiei care se ocupă cu astfel de operații. 2. Parte a geometriei care studiază suprafețele plane; geometria plană. [Gen. -iei. / < fr. planimétrie, cf. lat. planus – plan, gr. metron – măsură].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PLANIMETRÍE s. f. 1. ramură a topografiei care se ocupă cu determinarea și reprezentarea pe un plan, pe o hartă a detaliilor de pe o suprafață de teren. 2. parte a geometriei care studiază suprafețele plane; geometrie plană. (< fr. planimétrie)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PLANIMETRÍE s. v. geometrie plană.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
planimetríe s. f. (sil. -tri-), art. planimetría, g.-d. planimetríi, art. planimetríei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink