PLÂNS1, plânsuri, s. n. Faptul de a (se) plânge; tânguire; (concr.) lacrimi; plânset, plânsoare. ◊ Loc. adj. De plâns = care provoacă milă, vrednic de milă, jalnic. – V. plânge.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLÂNS2, -Ă, plânși, -se, adj. Care a plâns, care poartă urme de lacrimi. ♦ (Despre glas) Plângăreț (2). – V. plânge.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLÂNS1 n. v. A PLÂNGE și A SE PLÂNGE. ◊ De ~ care trezește compătimire; vrednic de milă. /a (se) plânge
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PLÂNS2 ~să (~și, ~se) 1) v. A PLÂNGE. 2) (despre ochi, față) Care are urme de lacrimi. /Din plânge
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PLÂNS s. 1. v. plânset. 2. plânset, (fam. și peior.) bâzâială, bâzâit, bâzâitură. (Un ~ de copil.) 3. lacrimi (pl.), plângere, plânset, plânsoare. (Oprește-ți ~ul!) 4. v. văitat. 5. v. jelire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PLÂNS adj. înlăcrimat, lăcrimat. (Om ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Plâns ≠ râs
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
plâns s. n., pl. plânsuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink