PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLÁTNIC adj. v. plătibil.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PLÁTNIC s. v. cauțiune, fidejusor, garant.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PLÁTNIC s., adj. plătitor. (Bun ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
PLÁTNIC s., adj. v. datornic, debitor.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
plátnic adj. m., s. m., pl. plátnici; f. sg. plátnică, pl. plátnice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
PLÁTNIC ~că (~ci, ~ce) și substantival înv. (despre persoane) Care plătește sau trebuie să plătească; plătitor ◊ Bun (sau rău) ~ persoană care își îndeplinește (sau nu-și îndeplinește) obligațiile bănești. /plată + suf. ~nic
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink