PLENITÚDINE s. f. Dezvoltare completă, integrală; deplinătate, totalitate; p. ext. desăvârșire. ◊ Plenitudine vocalică = perceptibilitate sau audibilitate a unei vocale, putere sonoră a unei vocale. – Din fr. plénitude, lat. plenitudo, -inis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
PLENITÚDINE f. Caracter deplin; plinătate; deplinătate. /<fr. plénitude, lat. plenitudo, ~inis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
PLENITÚDINE s.f. Dezvoltare completă; deplinătate, totalitate. [Cf. it. plenitudine, fr. plénitude, lat. plenitudo].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
PLENITÚDINE s. f. însușire, stare a ceea ce este deplin; deplinătate, desăvârșire, totalitate. (< fr. plénitude, lat. plenitudo)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
PLENITÚDINE s. 1. v. deplinătate. 2. v. desăvârșire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
plenitúdine s. f., g.-d. art. plenitúdinii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink